Redactor: Marinescu Radu Alexandru
Grafician: Lavinia Dumitru
1. Relativitatea generală (Teoria gravitației a lui Einstein) este teoria geometrică a gravitației.
Albert Einstein s-a gândit la o situație ipotetică și a observat că dacă stă la capătul unei camere de pe Pămant, aprinzând o lanternă spre peretele opus, traiectoria luminii va fi ușor curbată, proecția lanternei fiind mai departe de sol decât cea a punctului de întâlnire dintre lumină și perete. Dar acest lucru ar însemna încălcarea unei legi fundamentale din fizică – faptul că lumina traversează întotdeauna cea mai scurtă distanță, linia dreaptă. Dar nu cumva această linie curbă este defapt, cea mai scurtă distanță? Lumina trebuie să aibă viteza constantă în orice caz, deci dacă distanța se mărește (linia dreaptă devine curbă) atunci și timpul trebuie să crească pentru a-și menține viteza. Astfel a realizat că în prezența masei și a energiei, timpul și spațiul sunt distorsionați, rezultând forța gravitațională, geometria universului fiind non-euclidiană (două linii paralele se pot intersecta la un moment dat sub acțiunea gravitației). De asemenea, pană la vremea respectivă, timpul era considerat absolut iar teoria lui Einstein a demonstrat exact opusul, relativitatea timpului. Oamenii de știință au folosit mai târziu principiile lui Albert Einstein pentru potrivirea ceasurilor de pe Stația Spațială Internațională cu cele de pe Pămant, acestea fiind cu câteva nanosecunde mai înainte deoarece influența campului gravitațional scade odată ce te îndepărtezi de planetă.
2. Relativitatea specială (sau teoria relativității restranse) este teoria fizica a măsurării în sistemele de referință inerțiale propusă în 1905 de către Albert Einstein în articolul său Despre electrodinamica corpurilor în mișcare.
Ea generalizează principiul relativității al lui Galilei — care spunea că toate mișcările uniforme sunt relative, și că nu există stare de repaus absolută și bine definită (nu există sistem de referință privilegiat) — de la mecanică la toate legile fizicii, inclusiv electrodinamica. Iar spre deosebire de teoria relativității generale, relativitatea specială nu ține cont de gravitație, dar trateaza accelerația. Pentru a evidenția acest lucru, Einstein nu s-a oprit la a lărgi postulatul relativității, ci a adăugat un al doilea postulat: acela că toți observatorii vor obține aceeași valoare pentru viteza luminii indiferent de starea lor de mișcare uniformă și rectilinie. Inconsecvența mecanicii newtoniene cu ecuațiile lui Maxwell ale electromagnetismului au dus la dezvoltarea relativității speciale, care corectează mecanica pentru a face față situațiilor care implică mișcări la o fracțiune semnificativă din viteza luminii. Pentru a putea înțelege mai bine teoria sa, trebuie să ne imaginăm un scenariu cu 2 perspective. Presupunem că un domn stă în locomotiva unui tren cu o viteză aproape de cea a luminii. Iar la gara pe lângă ce trece se află o fetiță in repaus care observă trenul. Doi fulgeri lovesc în același timp trenul, fetița aflându-se la distanță egală de ambii. Totuși, persoana care stă în tren va vedea mai întai fulgerul din fața acestuia iar mai apoi pe cel din spate. De ce oare? Pentru că viteza trenului este atât de mare încât lumina fulgerului din spate ajunge mai greu la călător decat ajunge cea din față.
Comentarios