Redactor: Maria Vladu
Grafician: Lavinia Dumitru
Probabil că te-ai uitat lung la acest titlu și nu ai înțeles nimic, nu-i așa? Știu că ești nedumerit, pentru că așa am fost și eu când am citit despre ceea ce urmează să îți povestesc. Totul a pornit de la cartea intitulată “Excitat” (nume foarte sugestiv) de Randi Hutter Epstein, pe care ți-o recomand dacă ești măcar un pic interesat de domeniul endocrinologiei. Până să te duci în librărie (sau în online, deși ești deja aici) ca să-ți achiziționezi această lucrare vinovată pentru articolul cu pricina, mai rămâi puțin ca să afli pe ce vei da banii. Așadar, ce a vrut să spună autorul?
Povestea din incipit are ca subiect obezitatea, foarte întâlnită în ziua de astăzi. Desigur, această boală nu este o noutate, cazul medical prezentat datând din 1883. Blanche Grey, o femeie masivă, ce cântărea 234 de kilograme, a murit! Acest subiect de cancan, pentru că doar atât reprezenta condiția chinuitoare a lui Blanche în fața celorlalți, se afla pe prima pagină a multor ziare consacrate. Viața acestei femei, răpusă de maladie la vârsta de 17 ani, este una greu de imaginat (joc de cuvinte intenționat). Acesteia nu i s-a dat mai nicio șansă la viitor, dar ea a continuat să lupte și să-și câștige existența prin înfățișarea sa “anormală”. Ea ajunge să șocheze, căsătorindu-se cu David Moses, un mare șarlatan (promit că mă opresc). David, profitând de tânăra orfană de mamă încă de la naștere și marginalizată de societate, face bani de pe urma ei. Acesta vinde bilete la nunta lor, la scena tragicomică de “transportare” a miresei în apartamentul nupțial prin intermediul unei macarale, dar și la moartea ei. Deoarece aceasta era o enigmă a patologiei umane, au existat multe încercări de exhumare (nefericite). Din păcate, cadavrul ei nu a fost examinat niciodată, dar dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, s-ar fi observat globule de grăsime, acoperind viscerele, dar și diferențele de mărime ale glandelor hipofiză și/sau tiroidă. Totodată, dacă ar fi fost supusă unor analize, s-ar fi sesizat nivelurile neobișnuite ale hormonilor tiroidieni și de creștere, al leptinei și al grelinei. În ultimă instanță, boala hormonală ar fi fost semnalată de diabetul suferit de mamă, sporind șansele de a avea un copil obez. Însă, descoperirile științifice urmau să apară...
În carte sunt ilustrate o mulțime de experimente și studii fascinante (și puțin morbide, dacă întrebați redactorul timorat). Totuși, mi-au atras atenția alte două cazuri impresionante. Unul dintre ele este bazat pe prima cercetare științifică autentică, din 2 august 1848. Domnul doctor Arnold Berthold avea o incomensurabilă curiozitate față de testicule (ce? tu nu ai avut?). Acesta și-a fugărit cei șase cocoși din gospodărie și a început să taie, să mute și să reinsereze testicule (salutări pe această cale audienței masculine). Doctorul a descoperit că acei cocoși fără testicule se comportau ca niște găini, pe când cei rămași într-un testicul (indiferent de locul în care se afla) nu prezentau schimbări de comportament. Berthold a reușit să dea cea mai concisă definiție a hormonului, dar nu și denumirea (inventată cu jumătate de secol mai târziu).
Ultimul subiect abordat de noi astăzi este legătura dintre oxitocină și capre. Da, ai citit corect! Voiam să introduc și acel exercițiu de dicție renumit pentru gafele produse, dar mă abțin. Acest hormon este produs în hipotalamus și a fost botezat după termenul grecesc pentru “naștere rapidă“. El a fost izolat și sintetizat în 1953, fapt care i-a adus descoperitorului său, Vincent du Vigneaud, Premiul Nobel pentru chimie în 1955. Cam în aceeași perioadă, un alt grup de cercetători făcea studii pe baza chimică a instinctului matern. Peter Klopfer vine cu ideea nemaipomenită de a lua iedul nou-născut de lângă capra-mamă și să îl returneze după aproximativ 5 minute. Atunci, s-a observat că mama își va respinge copilul, împungându-l. Tot din aceeași categorie face parte și experimentul pe caprele virgine. Cort Pedersen construiește un dispozitiv asemănător cu un balon, care dilata vaginul. Scopul era să provoace un val de oxitocină la caprele care nu erau mame și apoi să vadă dacă acceptau iezi abia fătați. Și chiar s-a întâmplat!
Așadar, studiul hormonilor este unul vast și prea puțin exploatat. Aceste mari descoperiri, cât și restul menționate în carte, au fost prima dată mari greșeli sau idei ridicole. Totul pornește din nimic! Cam asta este și deviza hormonilor (mi-au comunicat în secret, dar nu știți de la mine). Ei ne controlează aproape toate aspectele vieții și nici nu ne dăm seama. Este minunat modul în care acționează și cum ne influențează, iar un singur articol nu poate cuprinde complexitatea întregului mecanism. Prin urmare, sper că v-am făcut curioși și că pe parcursul acestui material v-a crescut nivelul de serotonină!
Comments