Redactor: Estera Spiridon
Grafician: Lavinia Dumitru
Oricât de mult am dori să admitem că dragostea vine din inimă, ea implică, de fapt, conexiuni și reacții chimice care se întâmplă în creierul nostru. Credem că alegem un partener, dar putem fi doar victimele fericite ale minunatului plan al naturii de a menține specia umană în viață și de a se reproduce. Așadar, care sunt hormonii și substanțele chimice care ne aduc fluturi în stomac?
Cercetătorii propun 3 etape ale iubirii: pofta trupească, atracția și atașamentul. Prima este condusă de sexosteroizii testosteron și estrogen și depinde de prima impresie pe care ți-o lasă o persoană abia întâlnită. A doua etapă a dragostei este atracția, momentul în care ești cu adevărat îndrăgostit și nu te mai poți gândi la nimic altceva decât la persoana respectivă. În această etapă sunt implicați 3 mediatori chimici principali: adrenalina (epinefrina), dopamina și serotonina.
Adrenalina este un hormon secretat în sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri de stres și are funcția de a pregăti organismul pentru situațiile de „fugă sau luptă”. Are efecte intense asupra circulației sanguine, mușchilor și metabolismului glucidic. De aceea atunci când te lovești de noua ta iubire, începi să transpiri, inima îți bate cu putere, gura ți se usucă, iar respirația devine din ce în ce mai rapidă.
Dopamina, denumită și „hormonul fericirii”, este un neurotransmițător ce controlează comportamente care au la bază recompensa, dar și care oferă o stare de bine. Dopamina este responsabilă pentru a simți plăcere, satisfacție și motivație. Creierul nostru înregistrează toate tipurile de plăcere la fel, indiferent dacă provin de la o recompensă financiară, dupa un act sexual, o masă gustoasă sau de la consumul de droguri. In plus, dopamina contribuie la procesul de învățare și memorie și influențează major comportamentul care contribuie la dependență: pentru a obține un nivel din ce in ce mai ridicat de dopamină, vom repeta un obicei sau o activitate care determină o stare psihica pozitivă. În cazul unui cuplu, datorită nivelului crescut de dopamină, cei doi nu simt nevoia de somn, au mai multă energie, iar atenția lor este concentrată asupra detaliilor relației.
Serotonina, un alt hormon al iubirii, influențează major mai multe functii ale organismului: somnul, memoria, temperatura, comportamentul sexual, metabolismul oaselor, procesul de învățare, apetitul, sistemul endocrin și vindecarea rănilor. Serotonina este hormonul care ne reglează dispoziția, menținându-ne sau făcându-ne fericiți, și care ne ajută să dormim. Totodată, când ne îndrăgostim, serotonina contribuie la apariția constantă a persoanei iubite în gandurile noastre.
Ultima etapă a iubirii, atașamentul, este legătura care menține cuplurile suficient de mult timp împreună pentru ca ei să aibă și să crească copii. Cercetătorii consideră că ar putea fi doi hormoni principali care sunt implicați în acest sentiment de atașament: oxitocina și vasopresina. Deşi ambii sunt produşi de hipotalamus, femeile sunt mai sensibile la oxitocină, iar bărbaţii la vasopresină.
Oxitocina, cunoscută și ca „hormonul iubirii” sau „substanța chimică a îmbrățișării”, este un neurotransmițător și un hormon produs în hipotalamus și depozitat de glanda pituitară (hipofiza), jucând un rol în funcțiile reproductive feminine, de la activitatea sexuală până la naștere și alăptare. Oxitocina stimulează contractia mușchilor uterini în timpul travaliului pentru eliminarea fătului și contracția celulelor mioepiteliale din pereții alveolelor mamare pentru evacuarea laptelui. În plus, oxitocina ar putea juca un rol și în gestionarea furiei. Cercetările au indicat că anumite polimorfisme ale genei receptorului de oxitocină sunt asociate cu o tendință crescută de a reacționa cu furie la diverse situații. De asemenea, oxitocina are un rol important în multe comportamente umane, inclusiv excitarea sexuală, recunoașterea, încrederea, atașamentul romantic și legătura mamă-copil. Un studiu a arătat că persoanele aflate în primele etape ale atașamentului romantic au niveluri mai ridicate de oxitocină, în comparație cu persoanele singure, iar aceste niveluri persistă cel puțin 6 luni.
Vasopresina sau ADH-ul stimulează asimilarea inversă a apei în canaliculii renali și, astfel, micșorează cantitatea de urină eliminată (efect antidiuretic). Astfel, vasopresina este unul din factorii care determină permanența relativă a metabolismului apei și a sărurilor din organism. Totodată, vasopresina este un alt hormon important într-o relație de lungă durată, influențând erecția și fidelitatea. Un rezultat uimitor a fost obținut de cercetătorii neurobiologi din Suedia, care au demonstrat, după efectuarea experimentelor pe șoarecii de câmp, cum afemeiații incurabili pot fi transformați în soți fideli. S-a demonstrat că, la sporirea excreției de vasopresină la specia poligamă până la nivelul speciei monogame, masculul care, ca semenii săi, avea o viață sexuală dezordonată, devine atașat de o singură femelă, cea cu care a avut contact.
Iubirea nu este, prin urmare, doar o simplă emoție, ci o acumulare de schimbări hormonale, chimice și emoționale, pe care cu toții merităm s-o experimentăm cel puțin o dată în viață.
Comments