Cea mai influentă echipă din organism – Sistemul nervos și sistemul endocrin

Redactor: Cotrobăi Mălina-Ioana

Grafician: Lavinia Dumitru

Sistemul nervos este deja recunoscut drept ”șeful” organismului nostru, cel mai complex și cel care are cea mai mare responsabilitate atunci când vine vorba despre organismul nostru. Desigur, el nu acționează singur; ce ar fi un lider care să nu aibă cui să dea comenzi? Dar, pe lângă părțile corpului nostru care îi execută comenzile, el are un partener, un alt sistem care îl ajută să țină organismul sub control: sistemul endocrin, reprezentat de totalitatea glandelor endocrine și mixte care secretă peste 50 de tipuri hormoni, de care depind majoritatea funcțiilor principale ale organismului nostru, cum ar fi creșterea și dezvoltarea organismului, reglarea metabolismului celular și, implicit, producerea de energie, adaptarea la condițiile de mediu, funcția sexuala, producția de celule roșii, reglarea nivelului de glucoza din sânge, echilibrul fluidelor, ritmul somn-veghe și capacitatea de reproducere. Am putea spune că, într-un fel, suntem expresia hormonilor care ne-au trecut prin sânge, în fiecare moment al vieții.

De fapt, cuvântul „hormon” provine din grecescul „horman, hormanus”, care înseamnă a pune în mișcare, a trezi.

În concluzie, știm că sistemul nervos și sistemul endocrin lucrează împreună pentru a controla organismul, ele sunt cele două sisteme care dau permanent comenzi, prin impulsuri nervoase, respectiv prin hormoni. În cazul acesta, care este principala diferență dintre ele și, chiar mai important de atât, cum lucrează împreună?

Un impuls nervos circulă cu o viteză de 100 m/s de-a lungul fibrei nervoase către o anumită celulă ”țintă” unde trebuie să ducă o informație (un ordin pe care celula trebuie să-l execute).

Hormonii controlează procesele din organism care nu necesită o viteză mare de reacție, cum ar fi creșterea, reproducerea, metabolismul, glicemia, echilibrul sare-apă din organism, deoarece au o viteză de transmitere mult mai mică decât impulsurile nervoase.

Astfel, principala diferență dintre sistemul nervos și sistemul endocrin constă în viteza cu care transmit informația: sistemul nervos transmite informația rapid și controlează reacțiile pe care trebuie să le avem rapid, pe când sistemul endocrin transmite informația mai lent și controlează reacțiile pentru care avem mai mult timp la dispoziție.

Alte diferențe notabile sunt date de căile de transmitere a informației: prin intermediul neuronilor, în cazul sistemului nervos și prin intermediul sistemului circulator, în cazul sistemului endocrin, de faptul că, în timp ce celulele sistemul nervos sunt interconectate, întreg sistemul nervos este continuu, organele sistemului endocrin nu sunt conectate fizic între ele. De asemenea, este foarte important de notat faptul că activitatea sistemului nervos este rapidă, în unele cazuri nu durează mai mult de două minute, pe când cea a sistemului endocrin poate dura de la câteva ore până la câteva zile sau chiar câteva săptămâni. Așa putem explica cum de, spre exemplu, inima ne bate cu putere minute în șir după un eveniment în urma căruia a fost eliberată adrenalină.

Când vine vorba despre legătura dintre cele două sisteme, trebuie remarcat că, uneori, sistemul nervos eliberează agenți chimici, care pot acționa ca mediatori locali sau ca hormoni circulanți, iar, la rândul lor, o serie de hormoni pot acționa ca mediatori funcționali, în cadrul sistemului nervos central.

Pentru a ilustra mai bine legătura dintre cele două sisteme, putem alege, mai întâi, un exemplu concret: ambele sisteme produc epinefrină, bine-cunoscuta adrenalină. Când suntem speriați, sistemul nervos transmite corpului ce trebuie să facă în situația dată, astfel apărând reacția ”fight or flight”, în care, datorită adrenalinei care este eliberată în organism, crește pulsul, creierul devine mai atent, iar fluxul de sânge către organele interne scade, pentru a trimite mai mult sânge către mușchi. După 1-2 minute, rezervele de adrenalină ale sistemului nervos se epuizează, iar sistemul endocrin preia ștafeta: glandele corticosuprarenale încep să elibereze adrenalină în sânge; efectele ei sunt aceleași cu ale celei eliberate de sistemul nervos, însă adrenalina eliberată de glande acționează zile în șir.

Întrebarea care apare după ce aflăm că, în cazul adrenalinei, sistemul endocrin face, aparent, cam toată treaba, este: ”De ce mai intervine și sistemul nervos, când se pare că glandele se descurcă singure?”. Răspunsul este, de fapt, foarte simplu: pentru ca glandele suprarenale să producă adrenalină, comanda trebuie sa vină de la sistemul nervos.

Legătura dintre cele două sisteme se referă și la cum se influențează reciproc: hipotalamusul, parte a creierului considerată cea mai importantă glandă a sistemului endocrin, secretă hormoni reglatori care ajung la hipofiză, iar aceasta își reglează cantitatea de hormoni tropi secretați, pe baza informațiilor primite de la glandele endocrine. De asemenea, în condiții de stres, sistemul nervos vegetativ și glandele suprarenale declanșează reacții de ”fight or flight”.

Sistemul nervos și sistemul endocrin influențează și organele de simț. Acestea sunt legate de sistemul nervos prin fibre aferente și eferente și trimit informații sistemului nervos despre informațiile din mediu, ducând la formarea de senzații și de comenzi involuntare sau voluntare. Hormonii influențează și ei organele de simț, în special prin: uscarea și îngroșarea pielii la insuficiență de hormoni tiroidieni sau exoftalmia (proeminența globului ocular în afara orbitei) în cazul hipersecreției acestor hormoni, modificări la nivelul pielii și ochilor sub acțiunea adrenalinei și modificări ale percepției olfactive corelate cu fazele ciclului menstrual.

O influență comună o au și în cazul sistemului locomotor: așa cum am menționat, hormonii au influență în creșterea, dezvoltarea și funcționarea organelor sistemului locomotor, iar, în cazul sistemului nervos, acțiunea sa face ca legătura dintre oase, mușchi și articulații să devină funcțională, prin funcția reflexă și funcția de conducere (informații preluate din sistemul locomotor sau organe de simț și transmise centrilor reflecși, care elaborează răspunsurile).

Există și anumite anomalii hormonale ce sunt asociate unor boli psihice, iar una de mare interes în zilele noastre este chiar atacul de panică cu anxietate, care este o frică fără obiect sau fără o cauza obiectiv primejdioasă ce se însoțește de manifestări psihice și somatice (=ale corpului) de esență adrenergică (=care provoacă secreția de adrenalină). Absența manifestărilor somatice conferă numai atributul de anxietate. Aceasta poate fi de mai multe tipuri: atacul de panică; fobiile (agorafobia, socială, simplă); tulburarea obsesiv compulsivă; anxietatea generalizată; stresul posttraumatic.