Redactor: Botin Teodora
Grafician: Lavinia Dumitru
Boala Wilson este o boală genetică ce poartă numele neurologului englez Samuel Wilson care a descris-o pentru prima dată în 1912. Aceasta este o boală autozomal recesivă caracterizată prin acumulare intrahepatică de Cupru. Cuprul se depune în diverse organe, afinitate mai mare având ficatul și creierul, mai ales la nivelul ganglionilor bazali.
De ce apare Boala Wilson? Această boală este cauzată de mutații în gena ATP7B. Proteina codificată de această genă este un transportor de cationi și este importantă pentru transportul de cupru de la ficat spre alte părți ale corpului. În cazul bolii Wilson, datorită acumulării de cupru, sunt afectate mai multe organe și țesuturi.
Care este rolul genei ATP7B? Gena ATP7B oferă instrucțiuni pentru a produce o proteină numită “ATPase 2” care transportă cupru de la ficat către alte părți ale corpului. Aceasta se găsește în principal în ficat și în cantități mai mici în rinichi și creier. Cuprul este o parte importantă a anumitor enzime care mențin funcțiile normale ale celulelor. “ATPase 2” care transportă cupru este, de asemenea, importantă pentru îndepărtarea excesului de cupru din organism. În celulele hepatice, proteina care transportă cupru se găsește într-o structură numită aparatul Golgi, care modifică enzimele nou produse și alte proteine. Aici, proteina furnizează cupru unei proteine numite ceruloplasmină, care transportă cuprul în alte părți ale corpului prin sânge. Dacă nivelurile de cupru din ficat devin prea mari, proteina care transportă cupru părăsește Golgi și transferă cuprul în saci mici (vezicule) pentru eliminare prin bilă. Bila este o substanță produsă de ficat care este importantă pentru digestie și eliminarea deșeurilor.
Ce efecte sunt determinate de mutația genei? Cercetătorii au identificat peste 250 de mutații ale genei ATP7B care cauzează boala Wilson. Aproximativ jumătate din mutații modifică unul dintre aminoacizii din proteină. Acest tip de mutație modifică structura tridimensională a proteinei sau stabilitatea acesteia, împiedicând funcționarea corectă. Alte tipuri de mutații șterg sau inserează mici segmente de ADN în gena ATP7B sau introduc un semnal de oprire în instrucțiunile genei pentru producerea “ATPase 2” care transportă cupru. Ca rezultat, nu se produce nicio proteină sau se produce o proteină anormal de mică. Aceste tipuri de mutații au ca rezultat simptome care sunt mai severe decât cele cauzate de mutațiile care modifică un singur aminoacid.
Este o boală ce se poate transmite genetic? Fiecare persoană are un bagaj genetic alcătuit din două gene pentru fiecare informație. Părinții unui pacient cu boală Wilson au cel puțin o genă cu anomalie, care este transmisă copilului de la fiecare dintre părinți. Faptul că ei sunt asimptomatici se poate datora integrității celeilalte gene care “compensează defectul”. Ei sunt numiți în acest caz “purtători”.
Frații pot moșteni două gene modificate și pot avea manifestări de boală Wilson, pot moșteni o genă normală și una modificată, fiind astfel purtători ca și părinții sau pot să nu aibă nici o modificare (șanse de 25%). Se impune astfel testarea întregii familii pentru depistarea persoanelor care ar putea avea boala în faza incipientă și la care tratamentul ar putea preveni apariția manifestărilor clinice, dar mai ales pentru a preîntâmpina un eventual debut fulminant cu insuficiență hepatică acută și consecințe nefaste.
La ce vârstă se manifestă? Boala Wilson poate avea două forme de debut, una precoce, între 5 și 20 de ani, cu manifestări predominant hepatice, și alta tardivă, între 20 și 40 ani - în care predomină simptomele neurologice și psihiatrice. În general, debutul este la vârste tinere.
Simptome: pacienții pot prezenta afectare:
hepatică: oboseală, icter, creșterea în volum a ficatului și splinei, culminând cu ciroză hepatică; există forme fără niciun simptom anterior care debutează direct cu insuficiență hepatică acută ce poate duce la deces!
neurologică: tremor al membrelor, creșterea tonusului muscular (mușchii devin rigizi și mișcarea se efectuează în trepte, ca în boala Parkinson), tulburări de vorbire (disartrie), de înghițire (disfagie). Un semn caracteristic este tremorul “în bătaie de aripă” evidențiat atunci când pacientul stă cu brațele ridicate orizontal la nivelul pieptului și degetele în opoziție
oculară: depuneri de cupru la nivel pericorneean evidențiate cu ochiul liber sau cu lampa cu fantă de către oftalmolog - inelul Kayser-Fleischer; cataractă (nu apare la toți pacienții)
psihiatrică: tulburări de comportament, anxietate, tulburări de memorie, psihoze
renală: hematurie, proteinurie, acidoză tubulară renală
cardiacă: cardiomiopatie cu aritmii și insuficiență cardiacă
Cum se tratează? Tratamentul dietetic și medicamentos, instituit la timp și urmat cu rigurozitate poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții pacienților. Medicamentele utilizate au ca scop creșterea eliminării renale a cuprului și reducerea absorbției acestuia, iar cel mai utilizat este D-penicilamina.
Evitarea alimentelor care conțin cupru în cantități crescute: ficat, ciuperci, ciocolată, nuci și inclusiv să nu se bea apă care trece prin țevi de cupru sunt câteva dintre recomandările doctorilor.
Comentarios